Poarta în munte — cum s-a deschis portalul tunelului de la Teliu

Fiecare tunel are o poartă — locul unde calea ferată intră în munte. La Teliu, portalul de vest (dinspre sat) s-a ridicat în mai multe etape, iar fotografiile din anii '20 le surprind pe toate, una câte una.
La început a fost doar o gaură îngustă, sprijinită cu lemn: galeria de bază, prin care se înainta cu câțiva metri pe zi. Apoi gaura s-a lărgit treptat, până la profilul întreg al tunelului, cu sprijiniri tot mai puternice. După ce roca a fost săpată, tunelul a fost îmbrăcat pe dinăuntru într-o adevărată cămașă de piatră — o zidărie groasă, care pe toată lungimea tunelului a însemnat aproape 180.000 de metri cubi de piatră și beton. La cele două intrări, unde poarta se vede, s-a folosit piatra cea mai frumoasă: piatră fățuită, tăiată îngrijit, așezată bloc peste bloc.
Abia atunci s-a zidit poarta de piatră pe care o vedem și azi — cu zidul frontal și „aripile" laterale care sprijină versantul. Se vede, pas cu pas, cum dintr-o simplă spărtură în deal a ieșit intrarea monumentală prin care trec trenurile de aproape o sută de ani.
Și, ca peste tot la această lucrare, piatra a venit din cariera satului — un calcar dur, rezistent la vreme, scos din dealul de lângă Teliu.
Sursă: „Julius Berger Tiefbau-Aktiengesellschaft Berlin 1905-1930", digitizată de Staats- und Universitätsbibliothek Hamburg.
Publicat inițial pe pagina de Facebook Teliu Brașov.






