TELIULa poalele Munților Carpați
← Toate știrile
Din arhivă

"În amintirea dragului nostru părinte Gheorghe Rățulea, care și-a început călătoria spirituală în mijlocul nostru, să…

"În amintirea dragului nostru părinte Gheorghe Rățulea, care și-a început călătoria spirituală în mijlocul nostru, să ne reamintim de timpurile în care a slujit și a contribuit la viața spirituală a altor comunități, deși originea sa a fost în Teliu.

Părintele Gheorghe Răţulea s-a născut la 13 aprilie 1930, în comuna Teliu, judeţul Braşov, ca fiu al lui Alexandru şi Ana Răţulea. La vârsta de 12 ani a rămas orfan de tată. În această circumstanţă, fiind cel mai mare dintre cei 4 fraţi a participat la susţinerea acestora. Între anii 1947-1951, a urmat cursurile liceale ca orfan de război la Titu-Gară, judeţul Dâmboviţa, la Dragomireşti-Vlaşca şi la Câmpeni.

La îndemnul părintelui Arsenie Boca, în anul 1951, s-a înscris la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, pe care îl absolveşte în anul 1955. În anul 1954, la 20 iulie, se căsătoreşte cu Marin Cornelia din Sâmpetru. Din această căsătorie au rezultat trei fiice: Cornelia, Maria şi Angela. La 21 noiembrie 1955, a fost hirotonit pe seama parohiei Zagon, judeţul Covasna. Pastoraţia la Zagon, timp de 7 ani, s-a desfăşurat în împrejurări dificile. În primul an, fără casă parohială şi fără lumină electrică. În această parohie, a întreprins cele necesare în vederea construirii unui nou lăcaş de rugăciune, demers rămas nefinalizat, din cauza opoziţiei administraţiei locale, din timpul regimului comunist.

În iunie 1963, părintele se transferă în parohia Băcel, unde va sluji timp de aproape 43 de ani, până în anul 2005, 8 noiembrie, parohie în care părintele a dat tot ceea ce a avut, şi a avut destule de dat. A propovăduit, cu timp şi fără timp, valorile spirituale fiind însetat după adevăr, bine şi frumos, după o cunoaştere superioară vieţii, dar mai ales după o trăire în cultul valorilor religios-morale creştine care ridică sufletul către idealul sfinţeniei către superlativul existenţei, către îndumnezeire.

Era totdeauna săritor, gata să-şi ajute credincioşii în orice situaţie. Foarte mulţi dintre credincioşi mărturisesc, astăzi, că mergeau la uşa părintelui cu diferite nevoi din viaţa lor, iar părintele îi încuraja de fiecare dată: „faceţi ceea ce aveţi de făcut pentru că eu mâine dimineaţă sunt la Sf. Altar şi mă rog pentru voi”. Era fericit când putea să uşureze încercările cuiva, părea că face totul pentru familia sa. Vorba sa era dulce şi înţeleaptă totdeauna ziditoare. Vorbea la timp şi la loc potrivit. Cuvântul său era „dres cu sare” cum zice Sf. Ap. Pavel că trebuie să fie graiul preotului (Galateni 4,6).

Datorită acestei virtuţi alese ce îl împodobeau s-a dovedit a fi întocmai păstorului celui bun care-şi pune sufletul pentru oi. Biserica din Băcel era totdeauna plină de credincioşi având cea mai bună frecvenţă în comparaţie cu numărul de familii din localitate.

Printre altele, părintele avea un caiet în care menţiona pe 2-3 credincioşi care nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit în postul dinaintea Sfintelor Paşti. Iată mărturia grijii pe care adevăratul păstor o are pentru sufletele încredinţate spre păstorire.

La altarul bisericii din Băcel, s-au pregătit pentru demnitatea preoţească şapte preoţi, dintre care unul este arhiereu, PS Sofian Braşoveanul, iar altul, egumen la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos, arhimandritul Atanasie Floroiu.

Toate acestea arată vrednicia părintelui care s-a făcut model atât pentru credincioşi, cât şi pentru foarte mulţi dintre preoţi ce l-au cunoscut.

Timp de 12 ani, a activat ca protopop la Protopopiatului Ortodox Sf. Gheorghe, fiind un apropiat colaborator al ÎPS Ioan care l-a apreciat foarte mult şi l-a menţinut în postul de protopop pentru cuminţenia şi iubirea de Dumnezeu şi de semeni.

În cuvântul de la slujba înmormântării părintelui Gheoghe Răţulea, ÎPS Ioan a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru că „a hărăzit un astfel de preot în eparhia noastră”. Conform rânduielii înmormântării preoţilor de mir, părintele a plecat în veşnicie, fiind îmbrăcat în veşmintele preoţeşti spre a sluji la masa Împărăţiei Cerurilor a bisericii triumfătoare, unde va pomeni numele tuturor celor ce i-au trecut pe sub epitrahil în timpul celor 50 de ani de preoţie. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i răsplătească ostenelile şi veşnică să-i fie pomenirea pe pământ şi în ceruri.

Din iniţiativa părintelui Gheorghe Răţulea, în toţi aceşti ani, în parohie s-au întreprins numeroase colecte pe seama construirii altor biserici şi a unor semeni nevoiaşi. În anul 1991, credincioşii din Băcel, în rolul de naşi, au botezat 63 de copii cu handicap, ori abandonaţi. Dintre aceştia, 26 se aflau la Şcoala Ajutătoare de la Olteni, judeţul Covasna. Cu această ocazie, copiii de diferite vârste au primit îmbrăcăminte corespunzătoare. Din acelaşi îndemn creştinesc, numeroşi creştini sunt ajutaţi la sfârşitul slujbei din duminici şi sărbători. Bolnavii sunt cercetaţi la domiciliul lor

Timp de peste două decenii, cât a îndeplinit responsabilitatea de protopop al protopopiatului Sf. Gheorghe, a avut raporturi armonioase, ecumenice colegiale cu reprezentaţii cultelor din Sf. Gheorge şi localităţi ale judeţului Covasna.

În decursul anilor, părintele Gheorghe Răţulea a publicat numeroase articole (predici, meditaţii etc.) atât în revistele teologice, cât şi în ziarele locale. Este autorul volumului Slujind Biserica şi Neamul, apărut la editura Grai Românesc, a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, cu binecuvântarea şi sprijinul PS Ioan Selejan. În parohia Băcel şi în protopopiatul Sf. Gheorghe, părintele Răţulea, s-a bucurat de respectul şi preţuirea credincioşilor. Mai mulţi ani a fost vicepreşedintele Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” din Sf. Gheorghe. O răsplată a întregii sale activităţi a reprezentat-o şi conferirea, în anul 2006, a diplomei de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sf. Gheorghe.

Astăzi, ne amintim cu recunoștință de părintele Gheorghe Rățulea și de contribuția sa la viața spirituală a altor comunități, rugând ca Dumnezeu să-i răsplătească faptele bune și să-i ofere odihnă veșnică.

Sursa: https://mesageruldecovasna.ro/pastori-sufletesti-ai-sfintelor-altare-din-eparhia-covasnei-si-harghitei-xxvii/

Publicat inițial pe pagina de Facebook Teliu Brașov.

Mai citește

Dragi membri ai comunității "O întâlnire primejdioasă" din Teliu,1 aprilie 2024Reamintiri ale Tradițiilor: Participarea Teliului la Festivalul Şezătorilor din 197130 martie 2024Descoperă istoria învăluită în mister și peisaje pitorești din Teliu!2 aprilie 2024O amintire dragă: Şezătoare la căminul cultural din Teliu în 197129 martie 2024